Talibanii anunţă o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici

Talibanii anunţă o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici

Talibanii au anunţat marţi o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici, cerându-le să se întoarcă la muncă, la două zile după ce au preluat puterea în Afganistan în urma unei ofensive-fulger, informează AFP.

"O amnistie generală a fost declarată pentru toţi (...), deci ar trebui să vă reluaţi cu deplină încredere rutina zilnică", au subliniat talibanii într-un comunicat.

În decurs de zece zile, mişcarea islamistă radicală, care a lansat o ofensivă în luna mai odată cu începerea retragerii trupelor străine, a preluat controlul aproape în întregime asupra Afganistanului.

Talibanii au impus o versiune ultra-strictă a legii islamice în perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan (1996 - 2001). În 2001, ei au fost înlăturaţi după invazia unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite.

Mai multe guverne din regiune au reacţionat la vestea preluării controlului asupra capitalei afgane Kabul de către talibani prin apeluri la stabilitate şi la protejarea civililor.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt