SUA le promite aliaţilor europeni trasparenţă deplină în discuţiile cu Rusia

SUA le promite aliaţilor europeni trasparenţă deplină în discuţiile cu Rusia

Administraţia SUA le-a promis marţi aliaţilor săi europeni transparenţă şi solidaritate în legătură cu discuţiile sale programate cu Rusia despre tensiunile privind Ucraina, relatează DPA.

Dialogul cu Rusia se va concentra pe "obiectivele reciproce", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price.

El a subliniat că Washingtonul va rămâne fidel principiului "nimic despre ei fără ei" în privinţa oricăror chestiuni care îi afectează pe aliaţii SUA din Europa.

Totuşi, Price a subliniat că "dialogul privind stabilitatea strategică" pe care Washingtonul îl va avea cu Moscova va fi unul bilateral. "Ne-am informat întotdeauna pe deplin şi în detaliu aliaţii" după alte întâlniri, a adăugat el.

"Suntem uniţi ca Alianţă Nord-Atlantică asupra consecinţelor cu care se va confrunta Rusia dacă avansează în privinţa Ucrainei, dar suntem de asemenea uniţi şi în disponibilitatea noastră de a avea relaţii diplomatice principiale cu Rusia", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Reprezentanţi ai SUA şi Rusiei urmează să se întâlnească la 10 ianuarie la Geneva pentru a discuta despre tensiunile privind Ucraina şi garanţiile de securitate cerute de Moscova.

"Ruşii ştiu foarte bine că unele dintre respectivele propuneri sunt inacceptabile pentru SUA şi aliaţii şi partenerii noştri europeni", a afirmat Price cu referire la garanţiile de securitate.

Cu toate acestea, el a precizat că SUA vor încerca "să stabilească dacă ar putea exista potenţial pentru dialog şi discuţii", în contextul eforturilor de a detensiona situaţia de la graniţa dintre Rusia şi Ucraina.

Conform propunerilor, Moscova vrea ca NATO să promită că îşi va opri extinderea spre Est şi că nu va permite aderarea Ucrainei, considerând că aceasta ar fi o ameninţare.

Washingtonul a transmis că nu se va lua nicio decizie în discuţiile sale cu Moscova peste capul aliaţilor săi.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt