SUA îşi deschide din noiembrie frontierele terestre pentru persoanele vaccinate

SUA îşi deschide din noiembrie frontierele terestre pentru persoanele vaccinate

SUA îşi vor deschide "la începutul lui noiembrie" frontierele terestre cu Mexicul şi Canada pentru călătorii vaccinaţi împotriva COVID-19 şi care întreprind inclusiv călătorii considerate neesenţiale, a anunţat miercuri un înalt responsabil al Casei Albe, informează AFP.

Acesta a dat asigurări că data exactă la care noua dispoziţie va intra în vigoare va deveni cunoscută "foarte curând" pentru aceşti călători pe cale terestră, la fel ca şi pentru călătoriile internaţionale cu avionul, supuse aceluiaşi calendar şi pentru care obligativitatea vaccinării a fost anunţată pe 20 septembrie.

Statele Unite, ale căror graniţe rămân închise pentru un număr mare de călători străini, intenţionează să le redeschidă în cele din urmă pentru persoanele complet vaccinate, anunţa încă în luna august un oficial al Casei Albe, precizând că în acest sens Washingtonul elaborează o "abordare pe etape, ceea ce ar însemna, cu excepţii limitate, că toţi cetăţenii străini care vin în Statele Unite - din toate ţările - trebuie să fie complet imunizaţi". 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt