Rusia ar putea rupe legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă Washingtonul confiscă activele ruseşti îngheţate din cauza războiului din Ucraina, a declarat vineri ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă Interfax, relatează Reuters.
Statele Unite "nu trebuie să-şi facă iluzia că Rusia se agaţă cu ambele mâini de relaţiile diplomatice cu această ţară", a declarat Riabkov.
Moscova a descris relaţiile cu Statele Unite ca fiind "sub zero" din cauza ajutorului militar şi financiar acordat de SUA Ucrainei în războiul care se apropie de-acum de sfârşitul celui de-al doilea an, scrie News.ro.
Râiabkov a precizat că Rusia, care a trimis forţe în Ucraina în februarie 2022 în ceea ce a numit o "operaţiune militară specială", nu va fi cea care va iniţia o rupere a relaţiilor diplomatice, dar o astfel de ruptură ar putea fi provocată de o varietate de factori.
"Declanşatorul ar putea fi confiscarea activelor, o nouă escaladare militară, multe alte lucruri. Nu aş intra aici în previziuni negative", a spus diplomatul, adăugând că Moscova este "pregătită pentru orice scenariu".
Unii politicieni occidentali îndeamnă ca activele ruseşti îngheţate, în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari, să fie date Ucrainei pentru a ajuta la reconstrucţia economiei sale distruse de război.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că orice astfel de mişcare ar da o lovitură serioasă sistemului financiar global. El a ameninţat că Rusia "nu va părăsi niciodată în pace" o ţară care i-a confiscat activele şi că, într-un astfel de scenariu, ar analiza ce active occidentale ar putea confisca ca represalii.
Rusia a ripostat în diverse moduri la sancţiunile occidentale menite să o pedepsească pentru războiul din Ucraina şi să îi împiedice capacitatea de a se finanţa. Săptămâna aceasta, preşedintele Vladimir Putin a ordonat ca două concerne europene, Wintershall Dea şi OMV, să fie lăsate fără participaţiile de mai multe miliarde de dolari în proiecte din domeniul gazelor în zona arctică rusă.a