Rata şomajului în Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape cinci ani în trimestrul patru din 2020, după ce pandemia de coronavirus (COVID-19) a afectat semnificativ piaţa forţei de muncă, transmit BBC şi Reuters. Conform datelor publicate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), rata şomajului a urcat la 5,1%, de la 5%, în linie cu estimările analiştilor. Este cel mai ridicat nivel din primul trimestru din 2016, scrie Agerpres.