În Republica Moldova a fost declarată stare de alertă la nivel naţional în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 martie, transmite MOLDPRES.
Starea de alertă a fost instituită în scopul prevenirii perturbării funcţionării sectorului energetic, al protejării funcţiilor vitale ale statului şi al asigurării securităţii aprovizionării cu resurse energetice.
Decizia a fost luată având în vedere analiza integrată a indicatorilor de risc realizată la nivelul Centrului Naţional de Management al Crizelor, luând în considerare evaluarea riscurilor privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere şi energie electrică.
„Nu este prima criză prin care trecem noi ca ţară şi am sentimentul că nu este ultima criză. Orice criză trebuie să o abordăm cu profesionalism, seriozitate, luciditate şi cu capetele lucide şi reci. Nu trebuie să fim în situaţie de panică, trebuie să reacţionăm profesionist, ceea ce încercăm şi o facem deja. Vreau să asigur cetăţenii că profesionaliştii lucrează, împreună cu partenerii. Încercăm să luăm decizii proporţionale situaţiei, să nu escaladăm situaţia, să evităm situaţii disproporţionate şi să evităm tot felul de speculaţii. E o ocazie de consolidare, trebuie să ne ajutăm, nu e cazul să folosim această criză pentru tot felul de chestii declarative, speculative, e o criză globală din care trebuie să ieşim bine pregătiţi, lucizi şi să atenuăm acele şocuri care deja există şi care potenţial poate să mai apară”, a adăugat prim-ministrul.
Starea de alertă este un regim mai puţin strict decât starea de urgenţă şi este activată pentru a preveni orice risc de perturbare a alimentării cu produse petroliere şi energie electrică, a explicat premierul Munteanu. El a dat asigurări că alimentarea cu produse petroliere şi energie electrică nu este şi nu va fi întreruptă, iar stocurile pentru următoarele 30 de zile sunt garantate pentru consum.
Principalele măsuri prevăzute de starea de alertă
Premierul a punctat principalele măsuri prevăzute de starea de alertă. Acestea se referă la condiţionarea temporară a exportului de produse petroliere, care va fi aplicată dacă stocurile scad sub pragurile de siguranţă. O prioritate va fi consumul intern de energie electrică în orele de vârf, pentru a proteja stabilitatea sistemului energetic. De asemenea, vor fi completate rezervele de stat.






