Soţia actorului Chris Noth, canadianca Tara Wilson, este „foarte supărată” de recentul şir de acuzaţii de agresiune sexuală împotriva soţului ei.
Potrivit unei surse a tabloidului The Sun, actriţa şi femeia de afaceri în vârstă de 39 de ani nu este OK, deşi soţul ei a negat toate acuzaţiile.
„Este posibil să nu fie monogam, am stabilit că soţia lui nu ştia”, a spus o sursă apropiată actorilor pentru The Sun. „În mod cert, el este vinovat pentru ce se întâmplă. Ea este în LA şi este foarte supărată… nu e bine. Plănuiau să petreacă Crăciunul împreună, dar acum nu se ştie.”
Una dintre cele trei femei care l-au acuzat săptămâna trecută de viol sau de hărţuire sexuală l-a citat pe actorul pe atunci căsătorit deja cu Wilson spunând că monogamia este o „scamatorie”.
În urma valului de ştiri negative suprapuse pe lansarea serialului And Just Like That, agenţia de management A3 Artists a renunţat la contractul cu Noth, care are 67 de ani, vineri seara.