Noua ambasadoare a SUA în Ucraina i-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Zelenski

Noua ambasadoare a SUA în Ucraina i-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Zelenski

Noua ambasadoare americană la Kiev, Bridget Brink, a promis joi că SUA vor ajuta Ucraina "să reziste agresiunii ruse", în primele declaraţii din capitala ucraineană de după redeschiderea ambasadei, la jumătatea lui mai, relatează AFP.

Ea a făcut aceste afirmaţii după ce a fost primită de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a prezentat scrisorile de acreditare.

Invocând priorităţile Washingtonului pentru Ucraina, ea a evocat un ajutor pentru "a rezista" invaziei declanşate de Moscova pe 24 februarie, precum şi pentru "a garanta o Europă paşnică şi stabilă" şi "a arăta cu claritate că forţa nu determină dreptul".

Ea a promis, de asemenea, un ajutor umanitar al SUA pentru Ucraina şi că Washingtonul va veghea ca "lumea întreagă să ceară socoteală Rusiei pentru atrocităţile şi crimele de război" care îi sunt imputate de autorităţile ucrainene.

"Ucraina trebuie să-şi decidă propriul viitor", a mai spus Bridget Brink, Washingtonul angajându-se prin vocea sa să ajute la reconstrucţie "la momentul oportun".

Ca mai multe state occidentale, SUA şi-au redeschis, pe 18 mai, ambasada de la Kiev. Washingtonul a decis să-şi mute ambasada de la Kiev la Lvov, un oraş apropiat de frontiera poloneză, de la 14 februarie, înainte de a evacua întreg personalul din Ucraina.

Capitala Kiev nu mai este ameninţată direct de trupele ruse după retragerea lor din regiune la sfârşitul lui martie, pentru a se concentra asupra fronturilor din est şi din sud.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreambasadorsuaucrainazelenski
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt