Macron şi Putin faţă în faţă Sua avertizează că Rusia ar putea cuceri Kiev-ul în 48 de ore

Macron şi Putin faţă în faţă  Sua avertizează că Rusia ar putea cuceri Kiev-ul în 48 de ore

"Trăim o situaţie critică, iar de la noi se aşteaptă rezolvarea situaţiei!" i-a spus, în această seară, Emmanuel Macron lui Vladimir Putin în timpul întrevederii de la Moscova. Preşedintele francez, i-a transmis omologului rus că vrea să evite războiul şi să construiască o relaţie de încredere. În replică, Vladimir Putin a lăudat implicarea preşedintelui Macron şi i-a spus că îi cunoaşte viziunea. Pe de altă parte, cancelarul Germaniei a fost astăzi la Washington unde a declarat că Uniunea Europeană şi NATO trebuie să aibă poziţii similare şi să continue negocierile cu Rusia.

După vizitele liderilor Germaniei şi Franţei în Rusia şi SUA, Macron şi Scholz vor face mâine o oprire la Kiev pentru a discuta şi cu Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. În timp ce discuţii diplacron şi Scholz vor face mâine o oprire la Kievomatice au încă loc la nivel înalt, SUA avertizează că o invazie rusească pe teritoriul ucrainean ar putea avea loc în orice moment.

Oficialii de la Casa Albă au anunţat că Rusia ar fi trimis 70% din forţele militare şi echipamentul necesar pentru a cuceri Kiev-ul în doar 48 de ore. Numărul victimelor ar fi de cel al zecilor de mii, au mai avertizat aceştia. Rusia a trimis în acest weekend sisteme de apărare anti-aeriene S-400 şi 15 avioane de atac la sol SU-25 dar şi mai multe rachete şi lansatoare pentru exerciţiile militare pe care le va efectua alături de Belarus din 10 februarie. Acestea vor dura 10 zile. De cealaltă parte, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba a spus că Ucraina este pregătită pentru orice fel de situaţie şi consideră că rezolvarea crizei cu Rusia poate fi rezolvată pe cale diplomatică.

Pe fondul tensiunilor actuale, invitat la o emisiune televizată, Papa Francisc a vorbit despre criza dintre Ucraina şi Rusia şi a spus că banii folosiţi pentru războaie ar putea fi folosiţi în alte scopuri.

”A face război înseamnă a distruge” a mai spus Suvernaul Pontif în contextul crize ruso-ucrainene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: