Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, anunţă că a fost obţinut un compromis cu privire la adoptarea bugetului european şi fondului de redresare economică post-Covid.
„Avem acord pentru Cadrul Financiar Multianual şi pachetul de reconstrucţie. Acum putem începe implementarea şi reconstrucţia economiilor noastre. Istoricul pachetul de reconstructie va împinge înainte tranziţia digitală şi tranziţia verde”, a scris Charles Michel pe Twitter.
Anterior, liderii statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles, în cadrul Consiliului European de iarnă, în încercarea de a depăşi dezacordurile interne. Existau indicii că liderii europeni ajunseseră la un acord cu Polonia şi Ungaria pentru a debloca bugetul UE şi fondul de relansare economică. Pe agenda discuţiilor sunt şi alte subiecte importante, printre care acordul Brexit, sancţiuni împotriva Turciei şi măsurile coordonate ale Uniunii în lupta cu pandemia COVID-19.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat joi, la sosirea la summitul UE, că summitul de astăzi „va fi unul important”, adăugând că după săptămâni de discuţii „suntem la doar un centimetru de a ajunge la un consens” cu privire la pachetul de buget şi recuperare, informează Politico.