Kovesi, în atenţia publicaţiei germane „Der Spiegel”: „A susţinut voinţa de a-i înfrunta pe cei mai puternici. Va trebui să-şi facă duşmani în aproape 20 de ţări”

Kovesi, în atenţia publicaţiei germane „Der Spiegel”: „A susţinut voinţa de a-i înfrunta pe cei mai puternici. Va trebui să-şi facă duşmani în aproape 20 de ţări”

Publicaţia „Der Spiegel” i-a dedicat un amplu articol preşedintei Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi. Săptămânalul german a subliniat eforturile acesteia în lupta împotriva corupţiei şi a arătat bilanţul noului procuror la şefia EPPO: aproape 600 de anchete care implică miliarde de euro şi confiscarea unor sume de trei ori mai mari decât costă administrarea agenţiei în sine.

„Dacă sunteţi interesat să vă întâlniţi cu Laura Kövesi, trebuie mai întâi să treceţi printr-o poartă de securitate. Odată înăuntru, un membru al personalului deschide apoi mai multe uşi către camera vizitatorilor. O gardă de corp se uită scurt, apoi Kövesi stă în prag – păr negru, un zâmbet larg şi o înfăţişare impresionantă. Kövesi are 1,82 metri înălţime, poartă o jachetă cu umeri şi arată suficient de puternic pentru a trece prin pereţi. Se pare că şi-a găsit chemarea”, scrie publicaţia germană.

Afla mai multe despreanchetadusmanieuropakovesi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt