Un pacient a rămas fără un picior, după ce medicii i-au amputat membrul greşit. Greşeala s-a produs la Clinica Freistadt, din Austria. Reprezentanţii spitalului au declarat că la baza acestei „greşeli tragice” stă o eroare umană, scrie Reuters.
Pacientul suferă de mai multe boli, iar acestea i-au infectat picioarele până în punctul în care piciorul stâng a necesitat amputarea.
„Suntem profund şocaţi de faptul că marţi, 18 mai, în pofida standardelor de asigurare a calităţii, piciorul greşit al unui bărbat de 82 de ani ... a fost amputat”, a transmis clinica, adăugând că greşeala a fost observată prima dată joi dimineaţă, când bărbatului i s-a schimbat bandajul.