La doar câteva zile după ce au promis să "facă America sănătoasă din nou", preşedintele ales Donald Trump şi viitorul său ministru al Sănătăţii, Robert F. Kennedy Jr, au fost fotografiaţi mâncând burgeri şi cartofi prăjiţi de la McDonald's, relatează AFP.
„A face America sănătoasă din nou începe MÂINE”, a scris ironic Donald Trump Jr, fiul cel mare al preşedintelui ales, pe Instagram, alături de o fotografie de la bordul avionului tatălui său, în compania miliardarului Elon Musk şi a preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, în care pe masă erau bugeri şi cartofi prăjiţi de la McDonald's.