Personalul de la Casa Alba a fost ca un furnicar zilele acestea. Nimeni nu a stat o clipă, totul trebuia pus la punct până la cel mai mic detaliu.
În mica pauză dintre plecarea lui Donald Trump şi a Melaniei Trump de pe bulevardul Pennsylvania şi înaintea sosirii preşedintelui Joe Biden, angajaţii se pregăteau febril pentru primirea noii familii prezidenţiale.
Din informaţiile reporterilor CNN se pare ca soţii Biden îşi vor petrece prima noapte de mandat la Casa Albă şi toată lumea făcea tot posibilul ca fiecare colţ al clădirii să fie curăţat ca la carte, mai ales că trecem prin pandemia de Covid-19.
Între timp, cu o zi atât de încărcată, Joe Biden nu trebuie să îşi facă griji pentru hainele ce urmează se le poarte sau pentru ce va avea la cină. Toate aceste amănunte au fost deja puse la punct şi au fost rezolvate. "Frigiderul a fost aprovizionat cu mâncărurile lor preferate" a remarcat un reporter CNN care deasemenea a menţionat că toate lucrurile soţilor Biden au fost deja mutate în dulapurile de la Casa Albă.
Sursa: CNN