Drama migranţilor folosiţi de Lukaşenko. Reportaj într-un avion cu „turişti” irakieni: „Voi sta toată iarna în frig dacă trebuie”

Drama migranţilor folosiţi de Lukaşenko. Reportaj într-un avion cu „turişti” irakieni: „Voi sta toată iarna în frig dacă trebuie”
Profimedia

Uniunea Europeană îl acuză pe preşedintele din Belarus, Alexander Lukaşenko că a orchestrat în mod deliberat criza migranţilor de la graniţa UE. Mii de migranţi au ajuns la Minsk cu avioanele companiei de stat Belavia, de pe aeroporturile din Istanbul, Beirut, Damasc şi Dubai. De altfel, vineri, compania aeriana a anunţat că nu va mai permite cetăţenilor din Siria sau Irak să mai urce la bordul curselor care pleacă din Istanbul, la solicitarea Turciei. Pentru mulţi dintre refugiaţii care încearcă să ajungă în Uniunea Europeană, drumul până la graniţa UE via Belarus costă toate economiile de-o viaţă, se arată într-un reportaj The Moscow Times, făcut chiar într-unul din ultimele avioane cu migranţi care a plecat din Istanbul spre Minsk.

„Acesta este biletul nostru norocos, mergem în Europa”, a spus Zoran, în vârstă de 18 ani, îmbrăcat într-o haină groasă de iarnă, în timp ce aştepta să se îmbarce în zborul către capitala Belarusului operat de Belavia, compania aeriană de stat. Două zile mai târziu, Belavia a anunţat că nu va mai permite cetăţenilor irakieni, sirieni sau yemeniţi să zboare din Turcia în Belarus.

Zoran a călătorit deja din oraşul său natal Zakho, un oraş kurd din nordul Irakului, mai întâi cu autobuzul şi apoi cu avionul din Erbil, capitala regiunii Kurdistan a Irakului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt