Foşti deţinuţi ai închisorii unde a fost transferat Alexsei Navalnîi vorbesc despre izolare psihologică şi condiţii foarte dure.
Oficialii ruşi au declarat duminică că opozantul Alexei Navalnîi se află într-o colonie penitenciară din regiunea Vladimir, la trei ore distanţă de Moscova, unde va petrece următorii doi ani şi jumătate.
Patru foşti deţinuţi ai coloniei penale IK-2 - pe care presa de stat rusă a identificat-o drept instituţia în care este încarcerat Navalnîi - au declarat pentru The Moscow Times că este una dintre cele mai dure închisori din Rusia.
„Este o închisoare extrem de strictă. Încearcă să controleze fiecare pas, fiecare gând”, a spus Konstantin Kotov, care a petrecut doi ani în IK-2, după ce a fost arestat în timpul protestelor electorale din vara anului 2019 de la Moscova şi condamnat în baza unei legi controversate care incriminează participarea „repetată” la mitinguri neautorizate.