Cuba vrea dialog cu Washington, fără să renunţe la socialism

Cuba vrea dialog cu Washington, fără să renunţe la socialism

Preşedintele Miguel Diaz-Canel a exprimat joi disponibilitatea Cubei de a discuta "despre orice subiect" cu Statele Unite, unde Joe Biden urmează să-i succeadă în ianuarie lui Donald Trump, fără a renunţa la socialism, relatează vineri France Presse.

"După cum s-a spus deja cu suficientă claritate, suntem gata să discutăm orice subiect. Ceea ce nu suntem pregătiţi să negociem, la ce nu vom renunţa niciun centimetru, este revoluţia, socialismul şi suveranitatea noastră", a declarat Diaz-Canel la sfârşitul sesiunii anuale a Parlamentului cubanez.

"Principiile nu vor fi niciodată pe masă", a insistat preşedintele cubanez, care s-a exprimat exact la şase ani după restabilirea relaţiilor dintre Havana şi Washington.

Adversare de la revoluţia condusă de Fidel Castro în 1959, Statele Unite şi Cuba au operat sub conducerea preşedinţilor Barack Obama şi Raul Castro o apropiere istorică care în 2015 a permis restabilirea relaţiilor diplomatice.

Dar după ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă în 2017, Statele Unite au înăsprit embargoul pe care l-au impus Cubei din 1962, invocând încălcări ale drepturilor omului în Cuba şi sprijinul Havanei pentru guvernul chavist din Venezuela.

Diaz-Canel a subliniat că 2020 "a fost un an dur şi exigent ca puţini alţii", din cauza pandemiei de coronavirus şi a întăririi blocadei de către administraţia preşedintelui republican Donald Trump.

În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din SUA de la 3 noiembrie, democratul Joe Biden a anunţat că dacă va fi ales, se va mişca rapid pentru "a elimina restricţiile lui Trump privind transferurile de bani şi călătoriile" ce afectează familiile separate, într-un interviu cu media digitală de opoziţie Cibercuba.

Diaz-Canel a declarat joi că în contextul campaniei electorale din Statele Unite, cercurile cubaneze anticastriste instalate în Florida au încercat să creeze "o situaţie de instabilitate şi tensiune" cu scopul, consideră el, de "a face imposibilă orice întoarcere la dialog (americano-cubanez) în cazul victoriei democrate".

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt