Cuba a restricţionat accesul populaţiei la reţelele de socializare şi de mesagerie Facebook, Instagram, WhatsApp şi Telegram, pe fondul răspândirii protestelor antiguvernamentale, a anunţat firma de monitorizare a internetului NetBlocks. NetBlocks, cu sediul la Londra, a afirmat pe site-ul său că reţelele de socializare şi platformele de mesagerie din Cuba erau încă parţial perturbate marţi, ceea ce ”ar putea limita fluxul de informaţii din Cuba”, scrie News.ro.