Un amplu pachet de ajutor extern a trecut cu uşurinţă, marţi seară târziu, în Congresul SUA, după luni de amânare, deschizând calea pentru o nouă finanţare de miliarde de dolari pentru Ucraina, în contextul în care forţa de invazie a Rusiei avansează şi Kievul duce lipsă de provizii militare, transmite Reuters.
Afluxul de arme ar trebui să îmbunătăţească şansele Kievului de a evita o pătrundere majoră în estul ţării de către invadatorii ruşi, deşi ar fi fost mai util dacă ajutorul ar fi venit mai aproape de momentul în care Biden l-a solicitat anul trecut, au declarat analiştii.
Schumer a declarat că i-a lăsat un mesaj preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, marţi seară, spunându-i: "OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta".