Comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton a cerut miercuri Ungariei să suspende vânzarea de combustibil cu preţ diferit pentru maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine, în caz contrar riscând declanşarea unei proceduri de infringement, potrivit unei scrisori a Comisiei Europene consultate de Reuters.
"Vă solicit să furnizaţi răspunsul dumneavoastră în ceea ce priveşte justificarea şi perioada de valabilitate a acestor măsuri, care ar putea constitui încălcări ale legislaţiei europene", a precizat comisarul european pentru piaţa internă într-o scrisoare trimisă ministrului tehnologiei din Ungaria.
"De asemenea, vă solicit să suspendaţi aplicarea măsurilor până când compatibilitatea lor cu legea UE va fi asigurată", a mai scris Thierry Breton.
Breton a precizat că executivul UE îşi rezervă dreptul de a lansa proceduri de infringement care pot duce, în cele din urmă, la acţiuni în justiţie împotriva Ungariei şi posibile amenzi.
Ungaria a invocat, drept justificare pentru măsura sa, faptul că aceasta a declanşat un turism pentru achiziţia de combustibil şi a crescut traficul de tranzit care a dus la creşterea consumului.
Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a anunţat pe 26 mai că numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern începând de a doua zi, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei.
agerpres.ro