Comandanţii militari americani şi chinezi au vorbit marţi între ei, în timp ce cele două puteri încearcă să-şi gestioneze rivalitatea din ce în ce mai intensă într-o regiune controversată Asia-Pacific şi să repare liniile de comunicare militară întrerupte în urmă cu mai bine de doi ani, scrie CNN.
Comandamentul SUA pentru Indo-Pacific, amiralul Samuel Paparo şi generalul Wu Yanan, comandantul Comandamentului Teatrului de Sud al Armatei de Eliberare a Poporului (PLA) au discutat prin intermediul unei videoconferinţe, potrivit declaraţiilor ambelor părţi.
Apelul marchează un pas înainte în ceea ce a fost o restabilire treptată a comunicaţiilor militare la nivel înalt SUA-China în ultimele luni, în timp ce cele două părţi trec printr-o serie de tensiuni regionale, inclusiv agresiunile Beijingului în Marea Chinei de Sud şi asupra Taiwanului.