O pereche de pantofi sport purtaţi de legendarul baschetbalist Michael Jordan s-a vândut la preţ record. Nu
mai puţin de 1,47 milioane de dolari a plătit un împătimit al sportului pentru a intra în posesia încălţărilor pe care Air Jordan le-a folosit în timpul primului său sezon la Chicago Balls, în anul 1984.
Michael Jordan, cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor, stabileşte recorduri şi la ani de zile după
retragerea sa din activitate. Perechea de bacheţi purtaţi în primul său sezon din NBA este cel mai scump articol de
încălţăminte din toate timpurile.
Aceştia au fost cumpăraţi de Nick Fiorella, un cunoscut colecţionar american, iar casa de licitaţii Sotheby's este cea care s-a ocupat de vânzarea faimoşilor bacheţi.
După 19 ani de carieră, Michael Jordan s-a retras din lumea sportului în anul 2003. Multă vreme a fost considerat cel mai bogat sportiv din lume, iar averea sa este estimată la 2,1 miliarde dolari.