La peste o lună după alegerea lui Joe Biden, o maree de şepci roşii 'Make America Great Again' a invadat sâmbătă capitala SUA pentru a reclama "încă patru ani" de preşedinţie Trump şi a denunţa din nou, fără dovezi, "fraude masive" la prezidenţiale, comentează AFP.
În pofida unei noi înfrângeri usturătoare la Curtea Supremă cu o zi înainte, partizanii lui Donald Trump rămân ferm convinşi de victoria acestuia la alegerile din noiembrie.
Într-o ambianţă festivă, mai multe mii dintre ei s-au adunat în Freedom Plaza, la mică distanţă de Casa Albă, o mulţime însă mai puţin numeroasă în raport cu cei 10.000 de manifestanţi prezenţi în urmă cu o lună pentru a-l susţine pe preşedintele în exerciţiu.
La orele dimineţii, manifestanţi pro- şi anti-Trump au fost implicaţi în câteva altercaţii, poliţia intervenind pentru a-i separa.
"Nu vom ceda nimic", a promis Luke Wilson, venit din Idaho, purtând un drapel în favoarea dreptului de portarmă.
"Un amestec străin", un software electoral care ar fi şters milioane de voturi destinate preşedintelui. Militanţii au enumerat motivele pentru care alegerile le-au fost "furate".
Sursa: Agerpres