Zelenski declară că o parte din contingentul rus din Transnistria a fost retras prin Chişinău pentru a fi folosit în războiul din ţara sa. Ce spun autorităţile din R. Moldova
Rusia recunoaşte ”dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar nu la NATO / Putin este pregătit să negocieze cu Zelenski
Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance, scrie POLITICO
A început prima reuniune la nivel înalt între SUA şi Rusia, din 2022. Rubio şi Lavrov, faţă în faţă, la Riad
Negocierile între Rusia şi SUA încep mâine la Riad. Lavrov: Europenii nu au nici un rol de jucat în negocierile privind Ucraina
Summit european de urgenţă, la Paris, după ce SUA ar fi exclus ţările europene de la negocierile de pace din Ucraina. România nu participă
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, riscă o procedură de destituire după promovarea unei criptomonede care s-a prăbuşit
VIDEO - Primul imam gay din lume, Muhsin Hendricks, ucis prin împuşcare în Africa de Sud. Imaginile asasinatului, postate pe internet
Premierul Marii Britanii se va alătura liderilor europeni la un summit de urgenţă pe tema Ucrainei, convocat de Macron