Incendiu la un spital din Chile
Cel puţin 350 de pacienţi internaţi într-un spital din capitala statului Chile au fost evacuaţi după ce în unitatea sanitară a izbucnit un incendiu de proportii.
Cel puţin 350 de pacienţi internaţi într-un spital din capitala statului Chile au fost evacuaţi după ce în unitatea sanitară a izbucnit un incendiu de proportii.
Disidentul rus Alexei Navalnîi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi militanta suedeză pentru schimbările climatice Greta Thunberg se numără printre cei nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace din acest an.
Toţi călătorii cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa din ţările spaţiului european trebuie să prezinte companiei de transport şi autorităţilor de la frontieră, începând cu data de 31 ianuarie, ora 00.
Susţinătorii lui Alexei Navalnîi au ieşit din nou duminică în stradă, în ciuda avertismentelor din partea poliţiei, scrie Mediafax, preluând Reuters.
Cinci dintre avocaţii fostului preşedinte american Donald Trump, pus sub acuzare pentru incitarea la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, au părăsit echipa care se va ocupa de apărarea acestuia în procesul din Senat, relatează CNN citând surse .
Un şofer român de TIR care a fost şicanat în trafic, în Suedia, la traversarea unui pod a povestit la începutul acestei luni pe site-ul trafictube.
Vaccinul AstraZeneca, autorizat vineri de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), este privit cu reticenţă în ţări precum Italia şi Germania din punctul de vedere al eficienţei în cazul persoanelor în vârstă.
În 1991, CIA supraveghea doi oameni de ştiinţă ruşi care făceau experimente de percepţie extrasenzorială (ESP) - abilitatea de obţine informaţii sau de mişca obiecte doar cu puterea minţii -, scrie The Guardian, citând un document recent declasificat din arhiva agenţiei americane de s.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a criticat anunţul făcut de Bruxelles privind controlul vaccinurilor anti-COVID produse în ţările membre ale Uniunii Europene.
Carnavalul de la Veneţia şi-a deschis porţile, însă numai în mediul virtual.
Unul din cinci cetăţeni ai Uniunii Europene este afectat de sărăcie! Practic vorbim de peste 100 de milioane de oameni care sunt în această situaţie, conform datelor care apar în cel mai recent raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite despre sărăcia extremă.
De mâine, românii care vor să meargă în Dubai sau sunt doar în tranzit , trebuie să prezinte un test PCR negativ, realizat cu 72 de ore înainte de sosire.
Austria a descoperit aproape 100 de străini, inclusiv români, care sfidau regulile pandemice într-o staţiune de top din Austria, transmite Mediafax.
Poliţia greacă a anunţat sâmbătă că a capturat “324 kg de cocaină pură” în centrul oraşului Salonic (nord) şi a arestat trei persoane, presupuşi lideri ai “unei reţele internaţionale de trafic de droguri”, relatează France Presse.
Un bărbat care a fost arestat pentru uciderea a două femei, o consilieră la un centru pentru ocuparea forţei de muncă şi o angajată de la resurse umane, în sud-estul Franţei, este bănuit că a comis şi alte atacuri asupra angajaţilor din HR în alte oraşe din Hexagon, relatează BBC.
Pictorul spaniol Manuel Salinas, punct de reper al artei abstracte care a expus în numeroase ţări ale lumii printre care şi România, a murit sâmbătă la Sevilia la vârsta de 80 de ani în urma unor complicaţii asociate bolii COVID-19, au informat EFE surse apropiate familiei artisului.
Mecanismul de control al exporturilor vaccinurilor Covid impus de Comisia Europeană a stârnit o furtună peste Canalul Mânecii, dar nu numai.
Uniunea Europeană plăteşte laboratorului britanic AstraZeneca 870 de milioane de euro pentru 300 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19, dezvăluie revista germană Der Spiegel cu ajutorul funcţiei ”marcaj în document” a Acrobat Reader, care a permis citirea părţilor ”cenzur.
Viaţa unui bebeluş abandonat într-un depozit de deşeuri din în Cebu, Filipine, a fost salvată de un câine.
Un elev de 10 ani din Texas, care în urmă cu doi ani primise 10 acţiuni GameStop de la mama lui, tocmai a făcut un profit uriaş de pe urma lor, scrie New York Post.
Franţa îşi va închide, începând de duminică, frontierele pentru toate ţările care nu fac parte din Uniunea Europeană, cu excepţia unui „motiv imperios”, în încercarea de a limita răspândirea noilor variante ale coronavirusului, a anunţat vineri premierul Jean Castex, transmite .
Agenţia Europeană a Medicamentului a emis autorizaţia de punere pe piaţă a vaccinului produs de Astra Zeneca.
Capitala Poloniei a fost scena unor confruntări violente între forţele de ordine şi manifestanţii care se opun noii legi care interzice avortul.