Constructorul american de avioane Boeing a cerut duminică imobilizarea la sol a unui număr de 128 de avioane comerciale de tip Boeing 777 din întreaga lume, după ce o aeronavă de acest tip aparţinând companiei United Airlines a trebuit să se întoarcă şi să efectueze o aterizare de urgenţă în urma unor probleme apărute la motorul din dreapta, informează AFP.
În timp ce Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a ordonat duminică inspecţii suplimentare asupra anumitor avioane comerciale de tip Boeing 777, compania aeriană americană United Airlines, căruia îi aparţinea avionul implicat în incidentul din Colorado, precum şi principalele companii aeriene japoneze, JAL şi ANA, au imobilizat la sol aparatele echipate cu un motor similar cu cel care a provocat incidentul de sâmbătă.
"Pe durata anchetei în curs, am recomandat suspendarea operaţiunilor pentru 69 de avioane Boeing 777 aflate în serviciu şi a 59 de avioane echipate cu motoare Pratt&Whitney 4000-112", a informat Boeing într-un comunicat.
United Airlines a precizat că a decis, în mod voluntar, să retragă din serviciu cele 24 de avioane Boeing 777 din flota sa estimând că "doar un mic număr de clienţi vor fi incomodaţi". La rândul lor companiile Japan Airlines (JAL) şi All Nippon Airways (ANA) au anunţat că au imobilizat la sol 13 respectiv 19 avioane echipate cu motoare Pratt&Whitney 4000, adăugând că au evitat anularea de zboruri prin utilizarea altor aparate.
Potrivit postului de televiziune NBC News, responsabilii federali americani au declarat că şi Coreea de Sud utilizează avioane echipate cu motoare de tip Pratt&Whitney 4000.
Un Boeing 777 United Airlines cu 231 de pasageri la bord şi 10 membri ai echipajului se îndrepta spre Honolulu (Hawaii) când a trebuit să se întoarcă şi să efectueze o aterizare de urgenţă după probleme apărute la motorul din dreapta, a declarat compania aeriană.
Imagini postate de poliţiştii din Broomfield, Colorado, arată mari resturi de avion pe pământ, inclusiv capota unui motor în faţa unei case. Defecţiunile motorului sunt rare, dar potenţial periculoase când piese rotative străpung carcasa exterioară - eveniment cunoscut ca avarie necontenită a motorului.
Imobilizarea la sol a avioanelor de tip Boeing 777 vine la scurt timp după ce au fost reluate zborurile cu avioanele de tip Boeing 737 MAX. Acest avion a avut interdicţie de zbor începând din luna martie 2019, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morţi.
La finele lunii ianuarie, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi-a dat acordul pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou, la două luni după o decizie similară a Autorităţii Federale pentru Aviaţie din SUA (FAA). În luna decembrie 2020, o aeronavă Boeing 737 MAX aparţinând companiei braziliene Gol a efectuat primul zbor comercial al acestui tip de avion, după o pauză de 20 de luni. De asemenea, săptămâna trecută, un avion de pasageri Boeing 737 MAX, aparţinând companiei belgiene TUI fly, a efectuat primul zbor comercial în Europa.
Pandemia de Covid-19 şi consecinţele sale catastrofale pentru transportul aerian internaţional au antrenat anularea comenzilor pentru mai multe sute de avioane de pasageri.
Sursa: Agerpres