VIDEO - Gala Premiilor Emmy Primetime - "Succession", "The Bear" şi "Beef" au câştigat principalele trofee, cel mai bun serial dramă, cel mai bun serial comedie, cea mai bună mini serie TV
Maia Sandu a ajuns la Timişoara. Este al doilea şef de stat care vizitează oraşul în mai puţin de un an
Europarlamentar bulgar: România foloseşte deja toate pârghiile politice pentru admiterea deplină a ţării în Schengen
circle-play VIDEO - Zeci de mii de persoane au ieşit să protesteze în Polonia faţă de măsurile noului guvern Tusk şi faţă de încarcerarea unor foşti miniştri
Biden: Lovituri militare reuşite împotriva rebelilor yemeniţi Houthi, alături de Olanda, Australia, Canada şi Bahrain
Clasamentul celor mai puternice paşapoarte din lume. Pe locul întâi, sunt la egalitate 6 ţări din Europa şi Asia. Ce loc ocupă România
Polonia a intrat într-o criză instituţională severă. Preşedintele Andrzej Duda ar putea convoca alegeri anticipate la sfârşitul lunii
OpenAI este în discuţii cu CNN, Fox şi Time pentru licenţierea ştirilor şi a conţinutului foto şi video. Anterior, creator ChatGPT a fost dat în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor
Dmitri Medvedev avertizează că anumite atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei riscă să atragă un răspuns nuclear
Noul răspuns al lui Trump la întrebarea dacă va ajuta militar Europa în cazul unui conflict: ”Depinde dacă ne tratează cum se cuvine”