11 bărbaţi înarmaţi, reţinuţi după un incident cu poliţia

11 bărbaţi înarmaţi, reţinuţi după un incident cu poliţia

Unsprezece bărbaţi puternic înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme militare au fost reţinuţi sâmbătă în apropiere de Boston, în statul Massachusetts (nord-estul SUA), după ce ar fi fugit de poliţie şi ar fi determinat închiderea unei importante autostrăzi pentru a-şi negocia predarea, transmit EFE şi Reuters.

Potrivit presei locale, indivizii au declarat că sunt membri ai unei organizaţii numite Rise of the Moors şi, potrivit autorităţilor, nu recunosc legile americane, dar susţin că sunt paşnici.

Doi dintre bărbaţi au fost duşi în arest în zori, în timp ce poliţiştii au negociat cu liderii, în încercarea de a obţine predarea paşnică a acestora. Alţi şapte au fost reţinuţi după ora locală 10:00, potrivit poliţiei, care a rămas la faţa locului şi a descoperit alţi doi indivizi, ceea ce ridică numărul persoanelor arestate la 11.

Nu au fost raportate focuri de armă şi nimeni nu a fost rănit în timpul incidentului, care a început în jurul orei locale 01:00, când un poliţist rutier a văzut două maşini oprite pe banda de urgenţă, iar în jurul lor se afla un grup de bărbaţi înarmaţi cu puşti şi pistoale, potrivit poliţiei.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt