Expert în Educaţie: Examenele pot fi perturbate de greva dascălilor, dar probabil nu vor fi amânate

Expert în Educaţie: Examenele pot fi perturbate de greva dascălilor, dar probabil nu vor fi amânate

Ar putea exista o perturbare a examenelor naţionale din cauza grevei profesorilor, dar probabil acestea nu vor fi amânate, a declarat la Prima News, Daniela Vişoianu, expert în educaţie.

 

 

„Probabil că estimez o oarecare pertubare a examenelor, pertubare nu înseamnă neapărat amânare, înseamnă provocări la cine stă în sălile de clasă ca să supravegheze copiii, la cum se organizează sălile de examen, corectura, s-ar putea să fie profesori care să nu poată să fie întorşi din această grevă pentru că a devenit emoţională pentru ei şi deja sunt patru zile pierdute la salariu şi când sunt cinci parcă ar fi opt şi s-a terminat luna mai. Apoi începe alt salariu, vine vacanţa. Când lucrurile se duc în zona emoţională riscul este să nu ai profesori care să vină în săli la supraveghere, să nu ai profesori care să vrea să corecteze, mai ales că plata este mizeră”, a spus Vişoianu.

Ea a menţionat că este posibil să fie profesori care să nu poată să fie întorşi din această grevă pentru că a devenit emoţională pentru ei şi a subliniat că au mai fost perioade cu examene afectate şi a afirmat că se va găsi o soluţie pentru ca elevii să le susţină.

„Profesorii nu trebuie demonizaţi şi acuzaţi că nu le pasă de copii şi că nu se vor susţine aceste examene pentru că toţi profesorii sunt conştienţi cât de mare este intensitatea emoţională a trăirilor pe parcursul clasei a VIII-a, pe parcursul clasei a XII-a, nu strică nimeni, niciun profesor viitorul unui copil. Se vorbeşte de perturbări şi ar trebui să rămânem în registrul de presă cu acest termen şi să înţelegem, să ne aducem aminte că au mai fost perioade cu examene afectate, în care s-a pus problema de voluntariat pentru supraveghere sau pentru alte lucruri. Cu siguranţă, va exista o soluţie, dar la perturbări putem să ne aşteptăm”, a mai afirmat Daniela Vişoianu.

Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP a spus că nu se pune problema îngheţării anului şcolar.

 

 

„Nu se pune problema anului şcolar, noi am vorbit despre un risc de decalare a datelor de examene, unele medii sunt deja încheiate. Eu solicit preşedintelui să intervină prin pârghiile constituţionale pentru a media acest conflict”, a spus Lăcustă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt