Dunărea, sufocată de navele ucrainene

Dunărea, sufocată de navele ucrainene
foto: Pixabay

Gurile de vărsare a Dunării în Marea Neagră au ajuns să fie sufocate de nave în urma atacurilor ruseşti asupra porturilor Reni şi Izmail. Ambarcaţiunile ucrainene încărcate cu cereale se grăbesc acum spre spaţiul românesc, iar în unele puncte au apărut deja blocaje. Porturile Galaţi şi Brăila vor fi cele mai tranzitate în perioada următoare. Multe nave din ţara afectată de război vor ajunge şi la Constanţa.

Atacurile ruseşti de săptămâna aceasta au bulversat circulaţia navelor în zona gurilor de vărsare a Dunării. Bara Sulina s-a aglomerat cu ambarcaţiuni fugite din porturile atacate. Majoritatea sunt încărcate cu cereale, dar unele transportă şi alte produse.

Pentru deblocarea braţelor dunărene, s-a decis ca timp de două zile navele ucrainene să fie trimise în convoi către porturile româneşti.

Porturile dunărene Brăila şi Galaţi sunt pregătite pentru noile condiţii. Cerealele din Ucraina pot ajunge în România şi pe calea ferată, care duce direct în docurile de încărcat nave din portul Galaţi.

Creşterea tranzitului naval la Galaţi şi Brăila vine chiar în timp ce în cele două porturi se fac investiţii de creştere a capacităţii. Odată extinse, ele vor ridica presiunea de pe portul Constanţa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: