Ungaria cumpără, prin intermediari, clădiri de patrimoniu din Ardeal. Cea mai recentă achiziţie, în centrul vechi al Sighişoarei

Ungaria cumpără, prin intermediari, clădiri de patrimoniu din Ardeal. Cea mai recentă achiziţie, în  centrul vechi al Sighişoarei

Mai multe clădiri de patrimoniu din zona Ardealului au fost achiziţionate de Ungaria în ultima vreme, prin intermediul unor firme înfiinţate pe teritoriul României, sub umbrela companiei ungare Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag, potrivit Investigatoria.ro. Cele mai recente achiziţii au avut loc în centrul vechi al Sighişoarei, parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Ultima achiziţie din Sighişoara este clădirea Alte Post, situată în inima oraşului. Fostă staţie de poştă din anul 1851, clădirea istorică a fost cumpărată în 2013 de un om de afaceri local, care a renovat-o şi a transformat-o într-o pensiune cu restaurant.

„Clădirea Alte Post a fost cumpărată de un inginer de la Biserica evanghelică. Coincidenţă sau nu, soţia sa este săsoaică şi face parte din consistoriul bisericii. A transformat-o în hotel-restaurant (şapte camere de cazare), o cramă exact în buricul târgului.”, a explicat o sursă locală, pentru Investigatoria.ro. Recent, însă, omul de afaceri a decis să vândă, iar în scenă a intrat Manevi Pro Transilvania, care a cumpărat clădirea cu suma de 1.300.000 de euro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt