Uniunea Europeană discută cu partenerii săi despre o posibilă creştere a livrărilor gaze către blocul comunitar, a declarat comisarul pentru Energie, Kadri Simson, după o întâlnire cu miniştrii europeni ai energiei care a avut loc sâmbătă, în Franţa, transmite Reuters.
O criză a aprovizionării cu gaze în Europa, atribuită pe scară largă livrărilor de gaze insuficiente din Rusia, a determinat creşterea preţurilor la energie. Moscova neagă manipularea livrărilor. Simson a spus că în februarie va participa la conferinţe din Azerbaidjan şi Washington, pentru a discuta modalităţi de creştere a livrărilor de gaze către Europa.