Trecem graniţa în Ungaria pentru benzină mai ieftină

Romanii trec graniţa în Ungaria pentru a face plinul mai ieftin, la maşină! În timp ce la noi cresc preţurile de la o zi la alta, în ţara vecină preţul benzinei şi al motorinei este cu puţin peste 6 lei. Guvernul ungar a plafonat, de câteva luni, preţul şi va fi scutit de la embargoul petrolier al Uniunii Europene, mai ales că ţara este dependentă total de importurile din Rusia. Între
timp, în mai multe state membre, preţul la pompe a crescut. Iar acolo unde încă nu s-au scumpit carburantii, expertii spun
că este doar o chestiune de timp.

Distanţa până la o pompă de benzină din Ungaria este de câţiva kilometri de graniţă. Asa că mulţi preferă să facă un
drum pentru o economie de cateva sute de lei.

Preţurile la carburanţi vor rămâne plafonate în Ungaria, cel puţin până pe 15 mai. Imediat după anunţul Comisiei Europene privind embargoul pe petrolul rusesc, pieţele au reacţionat.

În Spania, preţul a crescut de la o zi la alta. Însă, intervenţia guvernului se simte în buzunarele spaniolilor.

Englezii nu au reactionat in niciun fel dupa anuntul Uniunii Europeane privind embargoul. Pretul benzinei este acum de
aproximativ o liră şi 60 de cenţi (£1,60), iar cel al motorinei fluctueaza in jurul preţului de o liră şi 80 de cenţi (£1,80). Explicaţia este că faptul Regatul Unit nu depinde in priportie mare de Rusia. Doar 6 % din consum este din import.
În Italia, benzinarii au crescut, însă, preţurile, imediat .

25% din combustibilul folosit in Uniunea Europeană provine din Rusia.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt