Cea mai mare parte a anului 2020 şi 2021 a fost o perioadă catastrofală pentru industria aeriană mondială, deoarece cererea de pasageri a scăzut şi ţările din întreaga lume au fost afectate de blocaje şi restricţii severe de călătorie, se arată în topul companiei Skytrax.
Ultimul studiu al Skytrax a fost realizat, din cauza pandemiei, timp de 23 de luni (între septembrie 2019 şi iulie 2021) pe clienţii a 350 de companii aeriene, notează Hotnews. Qatar Airways, cea mai bună companie aeriană pentru a şasea oară Compania aeriană a anului a fost declarată Qatar Airways (care câştigă acest titlu pentru a şasea oară) urmată de Singapore Airlines şi ANA All Nippon Airways. Qatar Airways a primit, pe lângă locul 1, şi premiile pentru cea mai bună clasă business, cel mai bun loc de clasă business şi cel mai bun operator din Orientul Mijlociu.