Speriaţi de valul de scumpiri, oamenii işi fac griji că nu vor reuşi să plătească la iarnă facturile la energie şi la gaze. Aşa că au început să caute soluţii altenative pentru încălzire. În special cei care locuiesc la casă. Renunţă la centrale şi le înlocuiesc cu sobe din teracotă, cu lemne sau pompe de căldură. Cei care nu sunt pregătiţi pentru o investiţie majoră apelează la variantele electrice, radioatoare sau calorifere.
Invitat la FOCUS, Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari, a declarat că în acest moment este târziu să mai vorbim despre măsurile de eficienţă asupra clădirii şi că acestea nu se discută în prag de iarnă.
Mereuţă a mai spus că ,,una dintre cele mai bune soluţii pentru a economisi este investiţia într-un robinet termostatic care ne permite să reglăm tempertura în camera în care stăm, un pic de acolo, un pic de colo (...) şi asta ne ajută să economisim."
Pentru această iarnă, ,,vom plăti de două ori şi faţă ce am plătit iarna trecută în trecută în condiţii similare de temperatură", a mai spus Mihai Mereuţă referindu-se la oameni care locuiesc în Bucureşti.