Sindicaliştii din Educaţie solicită majorarea salariilor potrivit Legii salarizării

Sindicaliştii din Educaţie solicită majorarea salariilor potrivit Legii salarizării

Un număr de aproximativ 100 de angajaţi din învăţământ participă, joi, la un miting în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului majorarea salariilor angajaţilor din educaţie potrivit Legii salarizării.

La demonstraţie participă membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret" şi Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", care reprezintă 300.000 de angajaţi din educaţie.

Participanţii la miting afişează pancarte inscripţionate cu mesajele: "Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi", "Apel pentru viitorul României - alocaţi 6% din PIB", "Nu vrem pensii speciale, vrem salarii normale", "Viitorul României este în clasele noastre", "Măştile sunt de unică folosinţă, profesorii - NU".

Angajaţii din educaţie sunt nemulţumiţi că Guvernul nu a majorat salariile acestora conform legii 153/2017.

Potrivit celor trei organizaţii sindicale, personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.

"Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creştere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulţumire generală în rândul salariaţilor din învăţământ", se menţionează într-un comunicat al celor trei organizaţii sindicale.

De asemenea, sindicatele subliniază că peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi, de la data declarării pandemiei COVID-19, aceşti salariaţi au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi ce nu au legătură cu cele specifice postului deţinut.

Totodată, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, amintesc cele trei sindicate.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt