Cartofii prăjiţi, cea mai ieftină mâncare a românilor, s-au scumpit! Dacă mai punem şi un ou lângă, ar fi echivalentul unui mic dejun de acum doi ani. Potrivit Institutului Naţional de Statistică cele mai mari scumpiri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se înregistrează la zahăr, ulei, cartofi şi gaze.
Cei mai mulţi dintre români cheltuie peste jumătate din veniturile lunare pentru alimente şi plata facturilor. Scumpirile se fac simţite şi în piaţă, acolo unde cartofii sunt cu 40% mai scumpi ca în octombrie 2021. Creşterile de preţuri sunt confirmate şi de către comercianţi, dar aceştia se apără că nu este vina lor.
Chiar dacă nivelul inflaţiei a scăzut uşor faţă de luna precedentă, de la 15,9% la 15,3%, preţurile la alimentele de bază şi la gaze naturale sunt cu 40% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În Ungaria, pentru a proteja populaţia vulnerabilă, guvernul a decis să plafoneze preţurile la ouă şi cartofi. În România, o astfel de măsură nu este văzută cu ochi buni de către specialişti.
Potrivit unui studiu recent, puterea medie de cumpărare în România este cu 51% mai mică decât media europeană. Ţara noastră se clasează pe locul 31 din 42 de ţări incluse în studiu.