România va primi 29,2 miliarde de euro

România va primi 29,2 miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Documentul a fost semnat la Bucureşti, chiar la Guvern. 29,2 miliarde de euro urmează să primească România pentru reforme şi investiţii. Spitalul Universitar din Capitală este unul dintre beneficiarii PNRR, aşa că acolo a ajuns şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

După câteva luni de tergiversări, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă întocmit de România a primit undă
verde din partea Comisiei Europene. Momentul a fost marcat printr-o vizită la Bucureşti a Ursulei von der Leyen.

Banii din PNRR sunt destinaţi revenirii economiei după pandemie. România va primi 29,2 miliarde de euro. 14,2 miliarde reprezintă fonduri neramburabile, iar 15 miliarde sunt împrumuturi. Banii trebuie cheltuiţi până în
2026 şi vor fi folosiţi pentru realizarea a 64 de reforme şi a 107 programe de investiţii.

Cei mai mulţi bani vor fi investiţi în transporturi. 7,6 miliarde de euro sunt alocaţi pentru autostrăzi, căi ferate şi transportul public

România educată, programul preşedintelui, primeşte 3,6 miliarde de euro, Sănătatea 2,4 miliarde de euro, mediul de afaceri va primi un sprijin de 2,3 miliarde de euro, iar pentru renovări sunt alocate 2,2 miliarde de euro. Bani vor merge şi către energie, cloud guvernamental, reformă fiscală, turism, sisteme de apă şi canalizare sau împăduriri.

Ursula von der Leyen a vizitat şi Spitalul Universitar din Capitală, unde deja au început lucrările de extindere a secţiei de oncologie şi vor urma şi alte modernizări. O parte dintre acestea sunt finanţate prin PNRR. Vizita înaltului oficial european a stârnit însă şi numeroase glume în mediul online. Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii care surpind momentul. În una dintre ele se vede şeful statului, premierul şi şefa Comisiei. Toţi într-un salon renovat impecabil. Doar că decorul imaculat este stricat de o priză montată neglijent montată pe perete.

Primii bani din PNRR ar urma să intre în România la finalul lunii noiembrie. Este vorba de 3,8 miliarde de euro.

Documentul trebuie însă supus şi votului Consiliului European, care are la dispoziţie patru săptămâni pentru a-l
aproba. România va putea solicita de două ori pe an finanţare în baza îndeplinirii obiectivelor şi ţintelor asumate.
Dacă va fi implementat cu succes, Produsul Intern Brut ar putea creşte cu până la 2,9%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt