România stă pe o „mină de aur”, pe care a nu o mai exploatează din anii 2000, de când autorităţile au decis închiderea preţioaselor cariere Ungurelaşu şi Cătălinu, deşi autorizaţia de exploatare este încă valabilă, iar o tonă de minereu s-ar vinde acum cu 200.000 de euro.
Surse autorizate susţin că zeci de mii de tone de grafit zac nefolosite în Baia de Fier, în timp ce o lume întreagă se bate pe această resursă unică. Din grafit se extrage grafenul, esenţial în energia verde, iar o tonă se vinde şi cu 200.000 de euro, potrivit Ştirilor Pro TV. În Baia de Fier, grafitul a fost exploatat în două perimetre miniere: în subteran, prin punctul Cătălinu, şi în cariera Ungurelaşu. 40.000 de tone din acest mineral erau produse în fiecare an. Din grafit se obţine grafenul, folosit în prezent la construcţia de panouri solare şi baterii. O tonă se vinde şi cu 200.000 de euro.