Ministrul Mediului, Tanczos Barna, este de părere că autorităţile ar trebuie să renunţe la televizoare în cadrul programului Rabla pentru electrocasnice, considerând că programul ar trebui să se axeze pe acele aparate care consumă multă energie electrică.
El explică faptul că, deşi tabletele, de exemplu, nu sunt mari consumatoare, acestea au fost incluse în program pentru a-i ajuta pe părinţi să le ofere copiilor sprijin pentru şcoala online. "Acest program (Rabla pentru electrocasnice - n.r.) trebuie să vizeze reducerea consumului de energie electrică din gospodării. Dacă vrem să respectăm acest principiu, ne focusăm pe aparatura consumatoare de energie, într-adevăr, nu pe o tabletă care se încarcă o dată la o săptămână şi pur şi simplu nu consumă mare lucru. Acolo nu am vrut să renunţ la aceste elemente pentru că suntem în perioadă de pandemie, sunt foarte multe familii care au beneficiat de acest sprijin pentru a oferi copiilor laptop, tabletă pentru a-i conecta la şcoala online, dar în viitor cred că televizoarele nu mai au ce căuta în asemenea program. Trebuie să ne concentrăm pe frigidere, maşini de spălat, maşini de spălat rufe şi aer condiţionat. Sunt cele mai mari consumatoare, se poate merge şi pe acestea cu eficienţă mai mare", a afirmat Tanczos Barna, miercuri seară, într-o emisiune la B1 Tv.