Nivel record de case şi apartamente vândute în România. Piaţa rezidenţială a atins un maxim istoric. În perioada
ianuarie-octombrie a anului trecut…s-au vândut cu 65 la sută mai multe case decât în 2020, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Creşterea a început în primul an al pandemiei, după un 2019 cu scădere de aproape 10 la sută. În 2021, însă,
creşterea a fost de 7 ori mai mare decât în 2020. La nivelul naţional, doar până la finalul lui octombrie s-au
vandut mai bine de 150 de mii de case şi apartamente. Investiţia totală, peste 1. 5 miliarde de euro. Peste 25 de mii de apartamente şi case în diferite etape de construcţie au fost vândute anul trecut numai în Bucureşti şi
oraşele satelit. Investiţia totală pentru acestea: peste 750 de milioane de euro. Umătoarele zone din top sunt în Braşov, Iaşi şi Constanţa, arată studiul SVN, piaţa imobiliară 2020- 2021.
Preţurile locuinteţor din zona Capitalei au fost cele mai mari din ulitmii 13 ani. E o scumpire datorată şi creşterii costurilor materialelor de construcţie, dar şi salariilor majorate ale muncitorilor. Dacă, de exemplu, un bucureştean a vrut un apartment cumpărat prin programul Noua Casă undeva, la perferia Capitalei, a plătit între 900 şi 1300 de euro pe metrul pătrat. La cealaltă extremă, cei care au cumpărat case în zona de nord a oraşului au plătit peste 2 mii de euro pe metrul pătrat.
Timişoara a devenit în premieră cea mai mare piaţă rezidenţială regională din România, cu excepţia regiunii
Bucureşti Ilfov. Astfel, a devansat în 2021 Cluj Napoca atât în ce priveşte numărul de proiecte rezidenţiale aflate în
dezvoltare şi livrările, cât şi din punct de vedere al numărului de tranzacţii încheiate
O altă premieră a anului 2021 este gradul de acces la creditele imobiliare şi scăderea numărului de ani necesar
pentru cumpărarea unei locuinţe. În acest moment, un român are nevoie de 99 salarii medii sau o perioadă de 8 ani şi două luni pentru a-şi lua o garsonieră de 50 mp în Bucureşti. La finalul lui 2020, era nevoie de 100 de salarii medii. După scumpirea materialelor de construcţie, acelaşi român avea nevoie, în septembrie, de 102 salarii pentru a cumpăra aceeaşi garsonieră
Estimările specialiştior pentru 2022, în ceea ce priveşte piaţa imobiliară, arată că vom asista la o nouă creştere a preţurilor, la un nou record în ce priveşte numărul tranzacţiilor şi la dezvoltarea unor noi zone rezidenţiale.