Ministerul Finanţelor a publicat, luni seara, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care urmează să fie adoptată de Guvern, care prevede mai multe măsuri fiscal-bugetare, printre care plafonarea veniturilor bugetarilor, menţinerea punctului de amendă la valoarea de 145 de lei şi amânarea până în 2022 a pensiilor speciale ale primarilor.
„Neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 1,55% din produsul intern brut în anul 2021, afectând sustenabilitatea finanţelor publice”, se arată în nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă.
Potrivit proiectului pus în transparenţă decizională pe pagina de internet a ministerului de Finanţe, în 2021 vor fi plafonate indemnizaţiile, sporurile, primele sau alte compensaţii, indemnizaţiile de hrană, precum şi indemnizaţiile de merit, la valoarea din decembrie 2020.
Ordonanţa de Urgenţă plafonează şi pensiile parlamentarilor, ale magistraţilor, cele militare, ale funcţionarilor parlamentari sau de la Curtea de Conturi, precum şi cele ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensii care nu vor fi indexate cu rata inflaţiei.