Oare mai este posibil să mai vorbim şi despre altceva decât despre catastrofe iminente? Chiar nu ştiu dacă se mai poate, acum când, în plasa unei propagande ofensive specifice Războiului Rece, toată lumea este îndemnată să gândească aproape exclusiv în termeni de conflict proxim, capacitate de destrucţie, aliniamente ofensive şi defensive şi planuri de mobilizare în caz de invazie.
Asta în timp ce, din reflexul formal născut din obişnuinţele unei politeţi moştenite de la o generaţie la alta, în viaţa de fiecare zi oamenii încearcă să se poarte normal, cu urările acelea de Sărbători care de care mai fericite, cu linişte, pace şi împliniri şi realizarea tuturor visurilor, aşa cum cere pravila. Pare chiar o impietate să vorbeşti acum de altceva. Şi totuşi, să notăm că unele naţiuni se pregătesc şi pentru un orizont de speranţă. Sigur că nimeni nu şi-a abandonat investiţiile avansate în politicile de apărare şi securitate, dar mai există şi alte preocupări. Şi s-ar putea ca asta să dea măsura unei gândiri pe termen lung pentru o umanitate care să supravieţuiască şi să-şi continue cea mai frumoasă dintre aventurile cunoscute până acum, cea a drumului către stele. Poate, dar nimic nu e sigur.
