Lukaşenko ameninţă din nou UE cu oprirea tranzitului de gaze ca represalii împotriva sancţiunilor împotriva Belarusului

Lukaşenko ameninţă din nou UE cu oprirea tranzitului de gaze ca represalii împotriva sancţiunilor împotriva Belarusului

Preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko a ameninţat luni din nou că va opri tranzitul gazelor ruseşti către Uniunea Europeană dacă aceasta impune Belarusului sancţiuni care să-i afecteze major economia, consemnează agenţia EFE.

''Dacă sancţiunile pe care ni le impun sau ni le vor impune în viitor ne pun într-o situaţie de urgenţă şi nu vom avea altă soluţie decât să răspundem la sancţiunile lor, atunci vom folosi de asemenea această măsură puternică'', a declarat Lukaşenko la un post de televiziune turc, citat de agenţia Belta.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat imediat la aceste declaraţii exprimându-şi convingerea că ''nimic nu va împiedica Rusia să continue să-şi îndeplinească impecabil angajamentele stabilite în contractele în vigoare'' pentru furnizarea gazelor către Europa.

La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele rus Vladimir Putin l-a atenţionat pe omologul său belarus că oprirea tranzitului de gaze către UE va dăuna serios sectorului energetic european ''şi nu va ajuta la dezvoltarea relaţiilor noastre cu Belarus''.

Pe de altă parte, preşedintele Lukaşenko a evidenţiat în declaraţia dată luni acordurile de integrare între Rusia şi Belarus, susţinând că uniunea acestor două ţări ''va fi mai avansată şi mai stabilă'' decât cea a Uniunii Europene.

Minskul a acuzat Bruxellesul că încearcă să-i stranguleze economia prin sancţiuni şi că duce o politică de ''demonizare'' a preşedintelui Lukaşenko, în urma deciziei Consiliului UE din 2 decembrie de a impune Belarusului, în coordonarea cu SUA, Canada şi Regatul Unit, primele sancţiuni pentru valul de migranţi orchestrat de liderul belarus la graniţa belaruso-polonă drept represalii pentru sancţiunile europene.

Statele occidentale au adoptat împotriva Belarusului mai multe serii de sancţiuni după reprimarea manifestaţiilor opoziţiei care au contestat corectitudinea alegerilor prezidenţiale din august 2020. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt