INS: Rata şomajului a scăzut în septembrie cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna august, ajungând la 5%. Numărul şomerilor a scăzut la 416.000 persoane

INS: Rata şomajului a scăzut în septembrie cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna august, ajungând la 5%. Numărul şomerilor a scăzut la 416.000 persoane

Rata şomajului în luna septembrie 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

"Rata şomajului în luna septembrie 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5%. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât la femei", arată datele INS.

Începând cu anul 2021, metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării (sursa primară a datelor din acest comunicat) a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimaţiilor - în special asupra numărului populaţiei ocupate (şi implicit asupra numărului populaţiei active - care este numitorul fracţiei la determinarea indicatorului „rata şomajului”). Începând cu anul 2021, persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului nu mai fac parte din populaţia ocupată totală, respectiv din populaţia ocupată în agricultură, acest indicator diminuându-se corespunzător, în ambele cazuri. Din acest motiv, datele publicate pentru lunile ianuarie - septembrie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare, precizează INS.

Afla mai multe despreinsscaderesomajsomeri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt