Sancţiunile economice internaţionale la adresa Federaţiei Ruse curg în valuri. Tot mai mulţi giganţi din energie îşi
anunţă retragerea din companiile controlate de Moscova, iar Joe Biden le-a pus gând rău oligarhilor din anturajul lui Putin.
Statele Unite au anunţat şi că închid spaţiul aerian pentru aeronavele ruseşti.
Deşi a doua rundă de negocieri oferă un crâmperi de speranţă lumii întregi, oficialii din Ucraina sunt sceptici cu privire la discuţiile cu partea rusă. Au şi de ce. Invazia rusească nu ia pauză nici măcar cât cele două părţi negociază o eventuală pace.
Poziţia Rusiei la masa negocierilor este însă tot mai slabă. Sancţiunile internaţionale muşcă adânc din economia
Federaţiei..
Giganţii europeni şi americani din domeniul energiei anunţă rând pe rând închierea relaţiilor cu Gazprom, Rosneft sau
Lukoil. Italienii de la Eni au anunţat că vor vinde participaţia sa din gazoductul Blue Stream, care leagă Rusia de Turcia
prin Marea Neagră. La fel şi gigantul petrolier american ExxonMobil. Şi austriecii de la OMV, compania-mamă a OMV
Petrom, declară că se retrage din parteneriatul cu Gazprom pentru exploatarea unui imens zăcământ de hidrocarburi din
Siberia.
Statele Unite duc o politică de sacţiuni aproape chirurgicale. Ţinta acestora sunt oligarhii ruşi apropiaţi regimului Putin.
În plus, la scurt timp după Uniunea Europeană, americanii anunţă şi ei închiderea spaţiului aerian pentru avioanele ruseşti.
Rusia este atacată şi în justiţie. Cea mai întinsă ţară din lume este obiectul unei anchete penale deschide de procurorii
polonezi. Asta după ce Tribunalul de la Haga a anunţat deja că cercetează posibilele crime de război ale Rusiei în Ucraina.
Aflată sub agresiunea trupelor ruseşti, autorităţile de la Jiev lansează un apel şi către UNESCO.
Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, s-a alăturat numeroaselor voci de pe scena internaţională care
condamnă agresiunea rusă.
Rezistenţa soldaţilor şi civililor ucraineni a smuls simpatia întregii lumi civilizate. Acum dezleagă şi pungile marilor
instituţii financiare. Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au anunţat că vor oferi sprijin financiar. Sumele
sunt deosebit de consistente şi se ridică la un total 5,2 miliarde de dolari.