Gaze naturale mai scumpe, de la 1 Iulie

Gaze naturale mai scumpe, de la 1 Iulie

De la 1 iulie vom plăti facturi mai mari! Preţul gazelor naturale va fi majorat chiar şi cu 20%, dacă oamenii nu vor schimba contractele sau furnizorii. Şi asta pentru că piaţa gazelor naturale pentru consumatorii casnici s-a liberalizat, iar preţurile reglementate de stat au dispărut.

Preţurile gazelor naturale vor fi stabilite de acum pe baza cererii şi a ofertei. Oamenii au avut posibilitatea să aleagă un alt furnizor de gaze, o ofertă concurenţială, sau să rămână cu cea actuală şi să primească în continuare gaze de la vechiul furnizor, la acelaşi preţ. În momentul actual, dintre cei 4 milioane de clienţi casnici, doar în jur de 700.000 au semnat un nou contract pe piaţa concurenţială.

În luna mai şi iunie, pe lângă factură, clienţii vor mai primi o informare de la furnizorii lor, cu privire la tariful care se va aplica în continuare. Majoritatea vor majora preţurile, spune vicepreşedintele ANRE, însă cei care au optat pentru un contract concurenţial vor avea preţuri fixe, nemajorate de la 1 iulie.

Ministrul energiei, Virgil Popescu, nu exclude posibilitatea creşterii preţurilor.

Pentru cei care nu vor semna un nou contract până la 1 iulie, preţurile gazelor naturale ar putea să crească undeva între 10 şi 20%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt