,,Fiţi vigilenţi şi mai agili ca niciodată!", avertizează experţii Fondului Monetar Internaţional. Economia lumii încetineşte, iar perspectiva de creştere globală pe cinci ani este cea mai slabă din 1990 încoace. România, pe de altă parte, se îndatorează din ce în ce mai mult. Statul trebuie să găsească soluţii pentru a acoperi o gaură de 20 de miliarde de lei. Premierul a cerut deja ministerelor să reducă cheltuielile, dar specialiştii spun că soluţiile identificate nu sunt suficiente.
Estimările specialiştilor cu privire la bugetul nerealist pentru anul 2023 încep să se adeverească. Statul român se confruntă cu o gaură de 20 de miliarde de lei, pe care acum încearcă să o acopere. Asta în condiţiile în care deficitul estimat pentru tot anul este de aproximativ 70 de miliarde de lei.
Reducerea membrilor în consiliile de adminstraţie din companiile de stat sau reducerea sumelor alocate pentru achiziţii şi cheltuieli curente cu benzina folosite de instituţii sunt câteva dintre soluţiile identificate de Ministerul Finanţelor. Datoria adâncită a României vine şi într-un context dificil pentru lumea întreagă, iar asta ar putea avea consecinţe grave pentru economie.
Analiştii acuză statul că atunci când au construit bugetul nu au luat în calcul inflaţia şi nici faptul că firmele private, obligate de contextul economic îngreunat, vor reduce cheltuielile, ceea ce va duce şi la încasări mai mici la bugetul de stat.