Fermierii au primit banii pentru energia folosită la irigaţii

Fermierii au primit banii pentru energia folosită la irigaţii

Fermierii care au depus facturile pentru decontarea a până la 50% din contravaloarea energiei electrice consumate pentru irigaţii au primit banii în conturi, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis, marţi, AGERPRES.

În total, 172 de Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) au depus facturi a căror valoare totală eligibilă pentru decontare se ridică la 16,59 milioane de lei. Astfel, până la data de 27 decembrie 2021, pentru 159 de beneficiari au fost efectuate plăţi în valoare de 16,09 milioane lei, iar pentru 13 beneficiari urmează să se facă plata imediat după finalizarea procedurii de verificare a datelor conturilor.

Specialiştii din cadrul MADR vor monitoriza respectarea prevederilor legale, astfel încât reducerea costurilor pentru energia electrică, pe baza facturilor depuse de Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, să se regăsească în beneficiul fermierilor.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt