În timp ce unii fermieri nu ştiu de unde să se mai împrumute şi cum să-şi mai amâne creditele din cauza producţiilor dezastruoase provocate de secetă, alţii, mai fericiţi, îşi extind fermele în plină criză. Este şi cazul fermierului Fănel Peţanca – după un an agricol bun, în care şi-a vândut cerealele la preţuri excelente, fermierul din judeţul Giurgiu plănuieşte să-şi extindă ferma, intrând şi în sectoarele de pomicultură şi legumicultură în spaţii protejate.
”Pentru securizarea afacerii mele m-am gândit să merg în altă parte, tot în agricultură, dar nu pe partea de producţie vegetală, pentru că aici, până se pun la punct irigaţiile va mai dura, iar în cazul acesta nu avem securizată investiţia, suntem mereu la mâna lui Dumnezeu. Ca să avem o securizare, să nu mai depindem de nimeni, m-am gândit la nişte investiţii în pomicultură şi legumicultură, dar totul la cel mai înalt nivel, în spaţii protejate”, a precizat Fănel Peţanca în direct la ”Agricultura la Raport”.
Potrivit fermierului giurgiuvean, legumele în spaţii protejate reprezintă o investiţie mult mai sigură decât cultura mare, unde irigaţiile reprezintă o mare problemă. În plus, în urma investigaţiilor pe care le-a făcut, Peţanca susţine că profiturile generate de o astfel de afacere sunt mult mai consistente decât cele din cereale, deşi suprafaţa cultivată este mult mai mică.